Renasterea unui mit adormit Cosmodromul Baikonur

Racheta se smulsese brutal de la sol si prinsese viteza. Privirile celor prezenti cercetau curioase cerul. Soiuz a iesit deasupra norilor nascuti din propriile turboreactoare, apoi s-a metamorfozat intr-un punct stralucitor si a disparut ca prin farmec. Dispecerul bazei continua cu anunturile, iar aplauzele nu mai conteneau. In seara aceleiasi zile, cei trei ajungeau cu bine pe SSI. Renasterea orasului-cosmodrom …s-a produs la sfarsitul lui 2002, din nevoia de bani a Rusiei, dar si din nevoia ESA si NASA de a avea un cosmodrom pentru lansari spre SSI.

Printr-un acord ruso-kazah, Rusia a inchiriat, pentru 15 ani, cosmodro­mul contra sumei de 50 de milioane de USD/an, dupa care l-a subinchiriat NASA si ESA, pentru 115 milioane de USD/an. O afacere profitabila, mai ales ca agentiile americana si euro­peana au facut aici investitii de 80 de milioane de USD, iar RKA are dreptul sa foloseasca gratis facilitatile bazei. Per ansamblu, si astazi, cosmodro­mul, invadat de buruieni, da impresia de abandon. Zugraveala coscovita ori ferestrele vechi sunt insa in totala discrepanta cu interiorul cladirilor.

• Continentele scufundate ale Pământului ar putea să dezechilibreze câmpul magnetic
• O nouă misiune spațială încearcă să dezlege misterul „inflației cosmice”

Patrunzand in inima bazei, ramai placut surprins de laboratoarele informatice, de centrul de coordonare a zborurilor sau de imensa sala de constructie si service a navetelor Soiuz – toate acestea abundand in echipa­mente ultramoderne si tehnologie inalta, furate parca dintr-un film SF. Dar Baikonur nu este doar casa zborurilor catre spatiu, ci si un oras cu 27.000 de locuitori, situat in vecina­ta­tea bazei. Mult timp, acesta s-a numit Leninsk, iar cei care au trait aici au fost simultan membri ai colho­zurilor sovietice si veritabili pionieri ai spatiu­lui.

Pentru a va reintoarce in timp si a simti gustul zilelor de aur ale orasului-cosmodrom, este de ajuns sa aruncati o privire prin Muzeul Cosmosului, unde sunt expuse suve­ni­ruri din spa­tiu, costume purtate de astronauti ce­le­bri, cusca spatiala a catelei Laika, fotografii, legitimatii de acces si ma­che­t­e. Muzeul, zecile de statui ale cos­mo­nautilor, alaturi de imensul mo­nu­ment dedicat memoriei celor 200 de victime ale gravelor accidente pe­tre­cute pe cosmodrom in 1960 si in 1963, reliefeaza o data mai mult stran­sa simbioza in care traiesc orasul si baza.

La Baikonur s-a scris prima pagina din istoria explorarii spatiale – aici oamenii si-au depasit conditia si au pasit in spatiu. Astazi, recicland scheletele si ruinele ce mustesc de amintiri, ameri­canii si europenii au (re)construit un cosmodrom apt pentru service-ul lunar al SSI.

FACTS

Situat in apropierea singurei sosele care traverseaza stepa din Kazahstan, orasul-cosmodrom a luat fiinta in anul 1955, din ordinul presedintelui de atunci al URSS, Nikita Hrusciov. In ciuda temperaturilor extreme, ase­za­rea era si este cel mai bun loc de deco­lare din lume. Cursa pentru cucerirea spa­tiului, dezvoltata in stransa legatura cu evolutia Razboiului Rece, a dat castig de cauza mai intai sovieticilor.

Pe 12 apri­lie 1961, de la Baikonur se lansa Vostok 1, la bordul caruia se afla Iuri Gagarin – primul om care a ajuns in spatiu. O data cu trecerea ani­lor, de la Baikonur au pornit zeci de mi­siuni spatiale care aveau sa scrie istorie. Apocalipsa dupa Baikonur Colapsul comunismului a insemnat si colapsul programului spatial sovietic, iar in 1990 imperiul de la rasarit s-a prabusit si a luat cu el si gloria Baiko­nu­ru­lui.

Dupa castigarea inde­penden­tei de catre Kazahstan, orasul-cosmo­drom s-a scufundat intr-un vid economic si mii de tehnicieni, ingineri si savanti rusi, a caror viata si munca gravitau in jurul bazei, si-au facut bagajele si s-au intors in Rusia. Numarul populatiei a scazut dramatic: de la 50.000 de locuitori in 1988, la nici 30.000 in 1991. Baikonurul, jefuit si vandalizat, a fost abandonat. Ce mai ramasese din cel mai mare cosmodrom al lumii? Un decor postin­dustrial rupt parca dintr-un tablou de Enki Bilal.

Aceleasi tonalitati gri-metalice combinate cu ocru, aceeasi dezolare, vagi structuri din otel in mijlocul pustiului fumuriu. Un peisaj agonizant, de stepa, plat, cu vegetatie saraca, parca moarta, domi­at de ruine: cladiri fara acoperisuri, gramezi de fier ruginit si tone de moloz. Din loc in loc, inaltandu-se amenintator spre cer, giganticele structuri metalice ale cosmodromului care servise candva la cucerirea spatiului si la numeroasele teste balistice sovietice isi traiau existenta degra­dan­ta fara nici un scop – sau poate doar cu acela de martori-fantoma ai unui trecut care a zguduit si a schimbat dramatic Rusia si intreaga lume.

Iarba arsa de turboreactoare In dimineata insorita a zilei de 18 octombrie 2003, insa, linistea post­apo­caliptica in care zacea Baiko­nu­rul a fost sparta de bubuitul ingrozitor al rachetei Soiuz FG, de care fusese atasata naveta spatiala Soiuz TMA-3. La ora locala 11.30.03, racheta s-a desprins de Pamant, iar astronautii de la bordul navetei, rusul Alexandr Kaleri de la RKA (Agentia Spatiala Rusa), americanul Michael Foale de la NASA si spaniolul Pedro Duque de la ESA au pornit cu bine catre Statia Spatiala Internationala. In mijlocul ruinelor, dupa mai bine de 15 ani, o masina prinsese viata, in aclamatiile multimii de tehnicieni, militari si jurnalisti, sedusi de spectacolul mati­nal.

Racheta s-a inaltat fara proble­me, intr-un timp-record. Vostok-ul lui Gagarin decolase din acelasi loc. Iarba rasarita printre placile de beton ale cosmodromului a fost arsa din nou de focul turboreactoarelor. Ritualul cuceririi spatiului Respectand o veche traditie a Baikonurului, pe 15 octombrie 2003, cu trei zile inaintea plecarii in spatiu, Kaleri, Foale si Duque au plantat fiecare cate un arbore in Gradina Cosmonautilor, aflata pe malul fluviului Syr Daria.

Pe aleea centrala, exista cate o placuta langa fiecare copac: Gagarin, Tereskova, Leonov – toti eroi spatiali ai anilor ‘60. Inainte de pornirea in cursa, astro­nautii au trait, vreme de o luna, in izolare totala, evitand contactele fizi­ce cu exteriorul, pentru a nu risca vreo contaminare cu virusi, si au fost su­pusi unor teste medicale amanun­tite. In seara premergatoare zborului, cei trei au fost „victimele“ unui trata­ment special: ora de cinema.

Filmul nu se mai schimbase din 1970: Bieloye Solnte Pustyni (Soarele alb al desertului) – varianta rusa a povestii unui erou care trebuie sa impiedice rapirea frumoa­se­lor june din haremul sau de catre un pirat. Plecarea in spatiu a fost precedata de o fastuoasa ceremonie militara. Depa­sindu-se interdictiile din vremu­rile de trista amintire, cosmonautii au pu­tut primi binecuvantarea unui preot. Ultima parte a ritualului a fost ferita de privirile curiosilor. Respec­tand zi­cala „Din greseli invata omul“, americanul, rusul si spaniolul au petre­cut de voie, de nevoie, chiar inainte de im­bar­­care, 5 minute in toaleta.

Asta pentru a evita patania lui Gagarin care, cu pu­tin inainte de startul zborului care l-a facut celebru, a coborat precipitat din naveta si si-a facut nevoile in vazul tu­tu­ror, pe roata masinii care-l adusese pe pista. Baikonur si Soiuz, in slujba SSI Asadar, dupa ora 11.30 a zilei de 18 octombrie 2003, deasupra bazei Baikonur se inaltau valatuci de fum alb care au devenit, mai apoi, porto­calii.